Cel mai bun sa castige.

Gaudeamus igitur..juvenes dum suuuuumus...

Stiu primele doua versuri, deci sunt pregatita sa fredonez maine ca o privighetoare impuscata, alaturi de minunatele mele colege si sa-mi arunc cat mai sus basca..sau cum se numeste chestia aia..toca, nu basca..

In dimineata asta s-a sfarsit cel mai interesant weekend din 2013..Parca s-a dilatat timpul..am avut doua experiente absolut exceptionale..voi vorbi despre ele la momentul potrivit..

Mi-am facut o a doua cafea si sper s-o termin sincron cu postarea..Sunt in bucatarie acum iar de afara o mireasma cumplita de balegar isi face loc prin perdea si-mi irita simturile intr-un mare fel..Mai tarziu am putina treaba prin metropola (la cum miroase in orasul meu, pot spune linistita ca stau la tara) si merg sa-mi vizitez o prietena. A fost plecata in weekend si mi-a lipsit..

Dupa ce mi-am dat demisia in cel mai intempestiv mod cu putinta, constat cu stupoare o mare usurare. Intre timp s-a dus si sesiunea..nicio restanta..

Am terminat si facultatea asta si n-am picat niciodata..probabil datorita faptului ca vreau sa fac totul intr-o maniera ireprosabila..si nici nu vreau batai de cap suplimentare.

Spun suplimentare pentru ca am deja niste batai de cap. Paradoxul este ca mi le dau singura.

Am ajuns in acel punct al vietii mele in care nu ma mai deranjeaza atunci cand oamenii o iau prin porumb..ma detasez repede si fara prea multe discutii de situatiile neplacute si de indivizii care le provoaca..

Dar nu ma pot detasa si de mine..

In ultimele doua zile, am dus o lupta ciudata cu mine. N-am castigat..nici n-am pierdut..

Sunt in tratative acum..astept ca partea mai desteapta a mea sa scoata un stegulet alb si sa-l fluture inaintea ochilor mei..cu mesajul "ma predau"..

Desi creierul meu cantareste 1,4 kg (teoretic), nu are nicio putere in fata inimii, mult mai mica, de altfel..

E un fel de razboi rece, in care nu iese nimeni castigator..creierul inmagazineaza frustrarile si amintirile..inima pastreaza pentru totdeauna cicatricile..

S-au vindecat frumos cicatricile inimii mele...am administrat in cel mai serios mod supradoze de lacrimi si timp..complianta la tratament a fost bunicica, drept urmare sechelele nu-s grave.

Dar ele exista.

Entuziasmul pe care il manifest intr-o situatie noua este debordant. Si pentru mine, si pentru cei vizati..poate ca pentru unii e prea mult..si prefera sa ridice niste ziduri..Ma ambitionez sa le escaladez, dar evaluez simultan gradul de risc..daca exista sanse mari sa-mi rup gatul catarandu-ma pe un baraj de indiferenta, atunci ma retrag, cu capul plin de intrebari..dar la locul lui.

Nu pot sa nu ma bucur. Nu pot sa nu fiu incantata. Nu pot sa nu-ti scriu de 10 ori pe zi..Nu pot sa-mi redirectionez gandurile din moment ce un sfert din creier te-a primit si te-a cazat deja in cea mai luxoasa suita a mintii mele...

Daca e prea mult pentru tine si te simti coplesit, e ok..

Daca starea ta este alta, e ok..

Eu asa sunt. Si probabil nu-ti place.

Mno..cred ca pot sa traiesc cu asta! ;)

Pe curand, dragii mei!
Tineti-mi pumnii maine, cand voi depune juramantul..

O saptamana miraculoasa tuturor!