Prin clasa a 7 a,
la ora de fizica distractiva – ca o paranteza, nu inteleg unde e distractia in
fizica, dar cred ca e o chestiune de intelect si e doar vina mea ca nu inteleg–
m-a intrebat doamna profesoara asa:
"Ce este mai greu,
Cristina? 1 kg de cuie sau 1 kg de pene?"
Zic, ce tuta e
asta, frate...Auzi intrebare! Orice prost stie sa raspunda!
Un kilogram de
cuie, normal !!!
…
Rasete si
chicoteli prin clasa venite din partea baietilor.
In ochii fetelor
citeam o oarecare incurajare si mesajul “Stai linistita! Si noi am fi raspuns la
fel!”
Ala cred ca a
fost primul moment in care mi-am dat seama ca barbatii sunt mai destepti. La fizica.
Povesteam cu un
prieten - cam debusolat si mai deloc constient de el, asa cum mai sunt vreo 8 miliarde doar pe planeta asta –
si il ascultam cu ochii mari si urechile si mai mari, descriindu-se pe sine si
schitand un „portret robot ” al femeii pe care si-ar dori-o langa el. Sa fie
asa si pe dincolo si etc..
Apoi imi spune ca
a gasit-o. Ca e asa si pe dincolo si etc..
In finalul naratiunii,
mai pomeneste de 3,4, 5 dudui, de niste
sentimente amestecate si indefinibile..
Ba ca vrea, ba ca
nu vrea. Ba ca-i bine, ba ca-i rau..Ba ca e tanar, are timp..Ba ca..
Si uite asa n-am
mai inteles nimic. Nici eu, nici el.
L-am „diagnosticat” in sinea mea. Dar am depus un juramant
si nu pot divulga nimanui ceea ce este considerat a fi confidential. Nici macar
lui!
Intr-un ghiveci
din asta emotional ne-am aflat cu totii, macar o data.
Tergiversam la
nesfasit in speranta ca poate se rezolva de la sine. Dar inertia nu are ce sa
aduca bun in contextul relatiilor cu oamenii.
Deciziile constiente, in schimb – da!
Ti-e si ciuda
cand vezi cat ar putea fi de simplu pentru unii si ei orbecaie printr-o bezna
profunda creata de nesiguranta si temerile proprii.
Si asta doar
pentru ca AU TIMP. Cred ei..
Eu am gafat tare
candva. Din acelasi motiv. Mi-a fost frica sa gandesc. Am crezut ca se rezolva
de la sine, ca am timp suficient..
Inca umblu prin
bezna de care vorbeam mai sus..
Din cand in cand,
luminite minuscule se aprind pret de fractiuni de secunda. Si asta e
modalitatea prin care reusesc sa mai inaintez cate putin…
Datoria morala
mi-am facut-o fata de acest om. L-am ascultat, nu l-am judecat, am incercat si
aproape reusit sa-l inteleg. Ceea ce
urmeaza e mai previzibil decat cuvantul "previzibil" insusi.
N-o sa faca nimic
pentru fericirea lui. Si va pluti in intunericul propriei (in)constiinte. Iar
peste ani o sa-mi spuna „Aveai dreptate. Am fost un prost.”
Ce nu stie el
este ca avem aceeasi boala. La el abia au debutat simptomele. Eu ma tratez de
ani de zile.
P.S. Indiferent
ce decizie ei, te sustin. J
