marți, 23 decembrie 2014

Adio, dragul meu..







Te-am asteptat si ai venit. 

Desi au fost multi inaintea ta, o sa-mi ramai vesnic in suflet.
M-ai invatat atat de multe, m-ai facut sa rad, inima mi s-a strans in repetate randuri la surprizele tale.
Unele din cale-afara de placute, altele..nici nu are rost sa mai vorbesc. Dar tot surprize s-au numit.

M-ai intarit, m-ai pregatit pentru cei ce vor urma dupa tine.  Am speranta si credinta ca vor fi cel putin la fel de buni. Si ca vor fi multi. Multi si buni.

Ti-ai luat si tu dreptul. Si pe buna dreptate. M-ai facut sa plang si sa-mi fie teama, sa te neg, sa te resping, sa vreau sa te alung. Dar n-ai plecat. Ai ramas cu mine. Zi de zi m-ai calauzit, m-ai impins de la spate, m-ai incurajat, m-ai provocat. M-ai obosit, m-ai stors, m-ai enervat…

Stiam ca vei pleca. Stiam ca trebuie sa-mi iau ramas bun.  
Mai avem putin timp impreuna. Haide! Da-mi mana si hai s-o terminam frumos..
Il astept pe urmatorul. Cu inima deschisa. Ii voi oferi tot ce imi va cere. Ii voi cere tot ce-mi poate oferi.
Nu te intrista si nu lasa gelozia sa te cuprinda..




Din cei 27 de ani, tu ai fost cel mai bun si mai frumos..


Adio, dragul meu…


miercuri, 17 decembrie 2014

Religioasa? Nu chiar.






          Televizorul este o cutie de plastic, mai plata sau mai lata (dupa buget), a carei utilizare gresita poate avea efecte adverse absolut naucitoare. Din acest motiv nu fac excese.
Daca se intampla sa-l deschid, apas pe butoane pana cand ajung la Discovery sau Animal Planet. Si incepe calatoria..

Cred ca sunt printre putinele femei care nu  reactioneaza intr-un mod imbecil la vederea unui paianjen. Nu urlu, nu bat din picioare, nu-mi smulg parul din cap. Am par frumos, ar fi pacat..
Il privesc curioasa si il las in pace. Nu are ce sa-mi faca.  Ganganiile in general nu ma deranjeaza. Empatizez cu ele pentru ca sunt foarte mici. Au un corpusor mic si de cele mai multe ori, o viata scurta…
Si cum ma uit eu pe Animal Planet, am vazut des documentare despre Mantis Religiosa, pe numele ei de scena – Calugarita!
O aratare verde, cu picioare subtiri (ca ale mele), care isi decapiteaza si devoreaza masculul aflat in postludiu.

Mi se pare geniala.

Intr-o lume mica, dar la scara mare, Calugarita rezolva probleme legate de fidelitate, apucaturile si indolenta masculului intr-un mod radical, lucru care ma face sa cred ca in lumea artropoda exista o viziune diferita si cam…transanta a vietii de cuplu. Nu stiu vreo situatie in care masculul sa aplice asemenea tratament consoartei sale. (Din fericire!!!)
Ba mai mult! Ma uit cu admiratie si ciuda cum partea barbateasca din lumea animala se lupta pana la granita cu moartea pentru a castiga simpatia duduii cu care urmeaza sa se imperecheze. N-as vrea sa  se dueleze barbatii pentru mine, insa pare romantic!
In real life, e de catralioane de ori mai simplu. Ai intrat pe feisbuc, ai apasat de cateva ori laic, mai bagi si un coment de superdupercocalar si ai sanse mari sa te scoata una in oras si sa-ti plateasca ciorba.
Exact atat de simplu!

Mult timp am crezut ca aceasta nebuna devoratoare de barbati (care si-au pierdut capul din cauza ei, si la propriu si la figurat), ii omoara dintr-o gelozie profilactica. Pe principiul – na! Eu te-am fuckut, eu te omor! Dar niste studii serioase au aratat ca acestea, in caz de flamanzire excesiva, secreta cantitati imense de feromoni, atragandu-si naivii parteneri intr-o orgie strict alimentara. Bietii de ei! :D
 
Nu stiu exact ce simte un barbat cand aude asa ceva.  Probabil ca fiecare isi imagineaza cum sta intins in pat dupa o partida de sex, se pregateste sa adoarma linistit si istovit dupa un orgasm zguduitor, cand amoreza lui apare cu o secure-n mana. Si de aici, fiecare sa scrie scenariul…

Cred ca sunt tot un fel de calugarita si eu. Diferenta consta in faptul ca singurii devorati sunt nervii iubitului meu. 

Deocamdata.

Say hello to my little friend...