Baba si mitraliera.

Douasprezece trecute fix.

In doua zile am acumulat aproape 7 ore de somn. Comentariile sunt inutile. Si cu toate astea nu pot sa ma duc la culcare fara sa nu scriu despre experienta pe care tocmai am trait-o. E vie si proaspata..si nu vreau sa uit ceva din ce simt acum..

Azi dimineata, pe la ora 6, infulecand un Big Mac in compania unor prieteni, am ajuns sa vorbim despre fericire. Cosmin, prietenul meu de suflet, o defineste ca fiind "sa ai ce vrei, atunci cand vrei". Scurt si la obiect. Si chiar asa este! Nu are sens sa detaliem..fiecare vrem ceva intr-un anumit moment si sa ai acel lucru, te face fericit. Pentru ca ti-l doresti! Indiferent despre ce e vorba..

Eu sunt foarte fericita in momentul asta. Pentru ca am avut ce mi-am dorit, cand mi-am dorit.

Incepand de maine trebuie sa conduc masina firmei. Iar eu conduc monstruos de prost. Aproape hilar..si asta pentru ca nu am exercitiu..si nici experienta..deloc!

Radu, prietenul meu, s-a oferit sa ma ajute..si iata ca a venit si m-a luat de acasa..

Am oprit intr-o zona putin circulata, am facut schimb de locuri..am reglat scaune si oglinzi..si am plecat. Aproape ca m-am descurcat fara probleme..in viata mai ai momente de rascruce..la care te opresti si te gandesti incotro..asa e si in intersectie..si m-am oprit, m-am asigurat..multe secunde..atat de multe, incat n-am mai reusit sa plec de pe loc. Mi-a murit motorul de 8 ori consecutiv. Nu stiu sa descriu in cuvinte ce stare am avut..mai ales ca in oglinda retrovizoare vedeam ce se strange in spatele meu..si n-am mai plecat..am trecut din nou pe locul din dreapta, unde ma simt excelent. 

Pe un drum care se infunda, destul de lung si drept, am incercat fel si fel de manevre..si atata am incercat si atata am esuat, incat am inceput sa plang.

Plang de obicei datorita suferintei in amor..acum plangeam de nervi..

A trecut si episodul dramatic, au mai urmat si altele, intersectate de momente de ras isteric..

Abia reusisem sa plec de pe loc, cand am hotarat ca trebuie sa invat sa merg cu spatele..

De-o parte si de alta a drumului, niste balarii..ma chemau, ma strigau..ca tot prin ele eram..

Cred ca am mers mai tare cu spatele decat cu fata..acceleram fara sens, cand nu trebuia si din ce in ce mai tare..si asa cateva ore bune..

Cum trebuie sa fie ca cineva sa-si rupa din timp, duminica, ore intregi..sa-ti puna masina proprie la dispozitie, sa te invete cu o rabdare aproape enervanta ce trebuie sa faci si cum trebuie sa faci..

E fericire! Sa ai ce vrei, atunci cand vrei..si mai ales cand ai nevoie!

Problema mea este ca, indiferent ce am facut in viata, am facut pur si simplu. Nu mi-a fost greu sa invat nicio manevra medicala..veneau de la sine toate..

Dar sa-mi sincronizez si mainile si picioarele si ochii, mi se pare prea mult..Inca sunt in dubii daca-s antitalent sau doar lipsa experientei isi spune cuvantul.

Nu renunt, oricum! 

Cand am invatat sa merg, am cazut..o data, de doua, de noua..sute de ori. Parintii mei m-au ridicat si m-au sprijinit de fiecare data. Si am invatat sa merg..

Mi-a cumparat tati bicicleta cand eram mica..mi-am rupt genunchii si pantalonii..am si acum semne..si am invatat sa merg si pe bicicleta..

Radu ma invata sa conduc..in aceleasi conditii! Cu sprijin si rabdare!

Asta ca sa va faceti o idee de cum merg eu cu spatele..

Ii multumesc lui Radu pentru bunavointa, calmul si sprijinul pe care mi-l acorda! Inseamna enorm pentru mine! :)

Si acum fug la somn..imediat suna ceasul!

O saptamana plina de realizari va doresc!

Noapte buna!