Abia astept sa..

Am scris odata despre inexplicabila stare de expectativa a oamenilor. Abia asteptam sa vina ziua de vineri, sa vina vara, sa vina Craciunul, sa vina VIITORUL...de parca acest lucru n-ar duce indubitabil la sfarsitul vietii noastre pe acest Pamant.

Tot incercam sa alungam momentul prezent, ca si cum ne deranjeaza, ca si cum e mult mai prost decat ceva ce urmeaza sa vina. Un lant de momente neprielnice, pe care le tot negam, le tot fugarim. Ne refuzam savoarea clipei, ne sugrumam si ne limitam bucuria..

In ciuda excelentei impresii pe care oamenii o au despre ei, la o privire semiatenta, acestia pot sa constate ca viata lor nu este altceva decat o insiruire oribila de momente pe care le ratam si de reflexe conditionate.

Acum cativa ani, pe cand ma aflam in vizita la Timisoara, mi-am cumparat dintr-un anticariat ambulant o carte de medicina ingalbenita de trecerea timpului. Am lipit-o cu indemanare si am rasfoit-o cu interes.
Am aflat atunci ca Pavlov a facut un experiment cu un caine. Il hranea la ore fixe, dar inainte de a face asta, savantul rus aprindea un bec. Astfel, patrupedul stia cand urmeaza sa primeasca farfuria cu mancare. Uite lumina - vine papica!

Intr-o zi insa, Pavlov a aprins becul, dar a uitat de farfuria de mancare.

Ce om si rusul asta!!!

Cu toate acestea, glandele salivare ale animalului au reactionat...

Interesata si mai abitir de viata rusnacului, am citit tot ce mi-a cazut in mana si pe Google despre el. Si, ce sa vezi?! Pavlov putea sa formuleze empiric teoria reflexelor conditionate, dat fiind faptul ca facea o groaza de chestii la ore fixe, in anumite zile.

Asa si noi. Niste mici pavlovi, imbolnaviti de reguli si obsesii compulsive.

Insa fara premiul Nobel...