Aşezat într-un fotoliu care stă să te subjuge, funcţia îţi dă orgoliu iar orgoliul... ţi-o distruge...

            Imi place sa cred despre mine ca nu-s un om orgolios. Multi ar vedea in asta un defect. De regula, orgoliosii..

            Atentia ne este prea des si prea mult chemata in afara, in graba si vartejul vietii, fara sa ne mai lase prilejul unui exercitiu introspectiv, indiferent cat de mic.

Ca niste orbi turbati, avizi de a face, a drege, a produce..dar nu si de a VEDEA, a INTELEGE, a SIMTI… Cei mai multi se simt goi si serbezi, mintind pe sine si pe altii ca au ce-si doresc, cand habar n-au ce-si doresc, sarmanii. Si nu pentru ca-s prosti, ci pentru ca-s nefericiti si se tem sa arate asta.

            Cica nu le poti avea pe toate. Eu o sa mor incercand. Nu din orgoliu, ci pentru ca imi doresc. Si-mi mai doresc ca relatiile mele cu ceilalti sa fie daca nu mai simple, macar mai limpezi. Dar tine mult de mine si de capacitatea mea de a comunica, de a depasi starea confuza a propriului meu cuget, precum si aproximatiile, iluziile si parerile nefondate, cel mai adesea false si amagitoare.

            Dar cum nu toti oamenii simt nevoia sa inteleaga ce se petrece cu ei, ce ii pasioneaza, ce ii exalta si ce simt, nu voi blama pe nimeni. As fi lispita de caritate si delicatete morala sa incep sa dau cu biciul in cei ce isi indreapta gandul doar in afara lor, asteptand mereu de la altii, de la noroc sau sa le cada din cer, intregul bine pe care si-l doresc si pe care si-l pot face singuri. Si pentru ca ma lupt sa fiu mai buna, incercand sa ingrop o mandrie alimentata ani si ani fara vreo esenta, am inceput sa observ mai abitir si mai des orgoliosii.

            Unii confunda termenul „orgolios” cu „demn”, spre exemplu. Sunt mandrii pana la Sf Petru, „pe stomacul gol”, cum imi place mie sa spun. Iti insira niste asa-zise motive pentru care li se cuvine sa fie orgoliosi, ba mai mult, incearca sa te convinga ca motivele lor reprezinta niste calitati formidabile, intarindu-si simultan credinta ca e bine sa fie asa.

Am intrat in conflict cu unii. Nu m-am putut abtine sa nu le zic ca sunt prin porumb si s-au departat binisor de carare..

Si dupa ce mi-am racit gura degeaba, ma intrebam de ce am facut-o.

1. Sa le ofer si alta perspectiva legata de stima de sine, si nu de mandria aia imputita.
2. Din orgoliu, sa le arat ca parerea mea e mai buna.

Asa ca m-am hotarat sa-mi vad de treaba mea.

            Voi evita oamenii orgoliosi si care se mai si lauda cu asta. Daca nu-i voi putea evita, ii voi ignora. Respectul sau stima de sine este sentimentul corect si nonemfatic al valorii personale. Este mandria aproape impersonala si abstracta de a fi ceea ce esti.

Orgoilul este altceva..

Acum aseaza-te pe fotoliu, priveste-te intr-o oglinda imaginara. Fizic, psihic, mental..de la cea mai sublima simtire a ta, pana in cele mai adanci, murdare si intunecoase cotloane ale constiintei tale.

Deci? Ai motive sa fii orgolios?

P.S. Titlul nu-mi apartine. Este o epigrama a lui Maftei Florescu, din Antologia epigramei romanesti.

       L-am folosit pentru ca mi-a placut.

Pe curand!