.. dorința de a nu avea dorințe..

Salutare..

Prin anul întâi de facultate am parcurs o disciplină..Semantică medicală se numea. Te învăța să vorbești ca doctorii. Asta dacă aveai bunăvoință și interes, desigur.
Mi-a plăcut! Drept urmare am și învățat..îmi dădea un aer important..
Tot prin anul întâi am aflat că respirația dificilă se numește dispnee și că e de mai multe feluri.

Dispneea psihogenă.
Foarte pompos numele. În traducere liberă nu e altceva decât un oftat...
Știți cum fac băbuțele..inspiră adânc și oooofffff..ai senzația că ar fi cam ultima respirație...

Lăsând deoparte semantica medicală care este aproape o limbă străină, m-am surprins oftând astăzi de câteva ori..cu patos..și cu un fel de jale. Jale care n-am nici cea mai vagă idee din ce derivă.

Sau am idee dar nu vreau să recunosc.

Pe la prânz m-au vizitat părinții mei. Am gătit eu. Dezastru.
Au mâncat, dragii de ei..probabil ca să nu mă simt eu prost.
Eu îmi permit să mă jignesc singură..deci mi-am făcut niște sandwichuri..măcar să nu rămân flămândă..
Nu știu de ce nu mi-a ieșit mâncarea..poate pentru că-mi doream prea mult..

Paradoxul existenței mele..unul dintre ele, de fapt..

De ce când ÎȚÎ DOREȘTI ceva cu fiecare celulă a corpului tău și îți calculezi fiecare mișcare tocmai pentru a controla situația, o dai în bară?!
Mă disperă când se întâmplă asta.

Nu e vorba de faptul că mâncarea mea a fost cel puțin groaznică..acră, amară, naiba mai știe cum..aș fi vrut să fie bună, să le placă..să fac totul ca la carte.
Încurajările au venit oricum din partea părinților mei, dar eu am mâncat pâine cu salam..deci..

" Vreau să iasă totul perfect! "

Aud des chestia asta și o spun și mai des..dar nimic din ce am făcut vreodată n-a fost perfect și nici nu va fi..pentru că nici eu nu sunt...
Cei care se cred perfecți sunt doar mai puțin exigenți cu ei înșiși.

Sunt o tipă dezordonată, cu o mie de tabieturi, unul mai enervant ca celălalt..dacă n-am chef, n-am chef..dacă nu vreau, nu vreau..și gata. Îmi respect cu sfințenie stările de spirit.
Sunt tiranică de-a dreptul când ceva nu-mi convine..dar hai să nu mai vorbesc despre mine că rămân fără cititori..:))))

Aș vrea să am un echer. Să măsor cu el. Să trag linii drepte. Perfecte. Și după ele să-mi călăuzesc pașii. Să nu mai fac gafe. Să nu mai rănesc oamenii. Să-mi iasă mâncarea...

Am o stare de doi lei..dacă aș mai avea doi, aș avea o stare de un euro..
Dar n-am.

Nu vă doresc o seară perfectă..nu există așa ceva..

Noapte bună..