All we need is..love! :)

22 Martie sau 15 Decembrie..cam tot aia!

Iarna in toata regula..

Am ajuns la serviciu cu putin timp in urma..inghetata bocna si nervoasa. Pe drum am mancat doi covrigi cu susan de la prietenul meu Petru..

Uitandu-ma pe geam, m-a incantat si inspaimantat deopotriva peisajul.

M-am saturat de zapada si de haine groase.

O mamaie mi-a dat coate tot drumul in autobuz si l-a sfarsit mi-a bagat salul in ochi cand s-a ridicat sa se imbrace..

Pana sa mai cometez ceva, a disparut in multime..

Ieri.

Semestrul acesta facem stagiul de Oncologie la o clinica particulara din apropierea garii.

Ieri am fost pentru prima data.

M-am trezit si am plecat in viteza. Nu m-am stresat ca voi intarzia..am ascultat muzica si am cantat incet mmm..nananaaanaa..mmmm..tanananaa..

Autobuzul 32 a oprit pe peron, in fata garii.

M-am strecurat printre oameni in alergare usoara..lume multa, imbulzeala..ca in gara.

Traversam incaperea si dintr-un gest reflex am ridicat ochii spre panoul Sosiri-Plecari.

Bucuresti Nord - Timisoara Nord.

Un val de caldura m-a trecut din crestet pana-n cizme, inima mi-a stat pentru cateva clipe..apoi a inceput sa-mi bata nebuneste.

Desi era deja tarziu, am ramas pe loc..ca un copil pierdut intr-o padure deasa, noaptea.

Inainte sa moara, in filme, viata eroului se deruleaza in fata acestuia cu o viteza ametitoare.

Eu n-am fost la un pas de moarte, dar am avut aceeasi experienta stand acolo..

Acum cativa ani am cunoscut un barbat. 

In calea fericirii noastre stateau patru sute si ceva de km. Locuia in Timisoara, eu in Brasov.

Mergeam saptamanal la el, cu trenul..cu acceleratul Bucuresti Nord - Timisoara Nord.

Am avut o poveste de dragoste foarte frumoasa si speciala. Speciala pentru ca a fost a mea.

Calea iubirii nu este niciodata neteda si lina..cum nu era nici drumul pana la Timisoara.

Revederile erau tandre si dulci, de fiecare data simteam aceeasi senzatie in stomac si de fiecare data saream din tren inainte ca acesta sa opreasca complet. 

De dor..

S-a terminat povestea mea de iubire similara celor din basme. Si a inceput cosmarul. Atunci m-am trezit. Suferinta, ca si fericirea, fac parte integranta din iubire.

Cand ne indragostim prima oara, a doua, a noua oara..iluzia ca vom trai vesnic acea stare sublima de fericire pune stapanire pe noi.

Primele lacrimi care aduc cu ele suferinta vin ca un dus rece si ne paralizeaza simturile.

Cei mai luminati vor intelege atunci ca iubirea nu li se cuvine in orice conditii.

Ea se invata si se castiga zi dupa zi..incet..timid..si greu.

Iubirea nu inseamna numai sarut si mangaiere, soapte si alint in bratele persoanei iubite, ci presupune o transformare continua.

Altfel ar fi doar o traire superficiala fara capacitatea de a sesiza esenta bolnavicioasa a cenusiului vietii cotidiene.

Povestea s-a terminat. A trecut mult timp de atunci.

E lesne de inteles cat l-am iubit pe acest om daca, dupa atata timp, mi s-a strans sufletul doar pentru ca am trecut prin gara..

Simtim des existenta acestor ancore mentale si e firesc sa fie asa. Avem un trecut si amintirea lui, placuta sau nu, ne da din cand in cand cate o palma peste bot.

Cand am plecat de la clinica, n-am mai trecut prin gara.

Nu ma mai doare dar ma face sa-mi doresc ce am avut.

Fiori, zambete, caldura, iubire..

Partea buna este ca sunt aproape sigura ca am gasit ceea ce imi doresc. 

L-AM GASIT. :)

Bucatareasa a facut piftele. Ma duc sa le gust..pana una alta, contemplati la spusele " fratelui Freud" :

“Nu suntem niciodata mai neajutorati si nefericiti ca atunci cand pierdem dragostea.”  

                                                                                                                    (Sigmund Freud)