A fi sa a nu fi..abordat...aceasta e-ntrebarea!!!

Stiti..exista subiecte de discutie pe care, daca le deschizi, pot dura pana iesi la pensie..

Unul dintre ele ar fi tema postarii mele de acum..

Cine face primul pas intr-o relatie? 

El? 

Ea? 

Are sau nu are importanta? 

Ce urmari are in functie de situatie? 

O sa incerc sa ma detasez de experientele mele trecute, pentru ca , de fiecare data, fara exceptie, cand mi-a placut un barbat, l-am abordat fara sa ma gandesc ce si cum..

In general nu ma gandesc ce si cum..Prefer sa fie o surpriza chiar si pentru mine. Nu vreau sa-mi traiesc viata cu precizia unui ceas elvetian. O las pe mama Omida..tre' sa fie tare plictisitor sa stii dinainte si tre' sa fii si usor imbecil sa traiesti cu impresia ca poti controla totul..ti se pare! 

Cum va fi perceputa o femeie care, in detrimentul statului si asteptatului cumintica pe bancuta, sprijinandu-si barbia fina in podul palmei, prefera sa actioneze? In maniera ei, fireste..

Cum va fi perceput un barbat care, desi da el niste semne ca ar vrea ceva de la tine, se rezuma la " a da semnale", fara sa faca si ceva palpabil?

Pai hai sa ne gandim..

Daca as intreba-o pe mama, cred ( doar cred, nu sunt sigura! ) ca mi-ar spune ca el trebuie sa fie cel care initiaza ceva-ul..apoi, timpul si actiunile celor doi vor hotari cum decurg lucrurile..Tati a stat dupa fusta ei, ii aducea prajituri, o scotea la film..Eh, ce vremuri..

Acum e la serviciu, dar maine o intreb. Chiar sunt curioasa de parerea ei..

Cred ca am auzit in egala masura opinii perfect opuse. Fiecare a venit cu argumentul sau. Niciuna nu mi s-a parut buna sau proasta, ci doar o parere. 

In mine are loc o lupta..desi incerc sa nu ma raportez la viata mea, nu pot. De asta am blog. Nu pot sa fiu obiectiva. Imi pare rau..

Deci, toata viata mea am facut primul pas, cand m-a interesat un barbat. Fara exceptie si fara discutii prea multe. Te-am vazut, mi-ai placut, ce ramane de facut..? Foarte rar am fost in situatia in care sa-mi placa si sa nu fac nimic..asa, sa vad ce se intampla..si ghici! S-a intamplat exact ce am facut : NIMIC.

De obicei fac ce-mi vine in cap. Si ma intreb, spontaneitatea vis a vis de asta este sexy? Sau sperie un barbat? E flatant pentru un EL sa fie abordat? Sau il demasculinizeaza ( in opinia lui, nu a femeii care a facut primul pas ) ?

Probabil personalitatea mea este de asa natura si m-am obisnuit sa-mi iau singura ce imi trebuie..nu sa astept sa-mi dea cineva..

Barbatii pe care i-am acostat de-a lungul timpului n-au parut deranjati de asta..cel putin in prima faza..Unii m-au parasit pe motiv ca-s prea sigura pe mine si ii intimidez. Serios?! Pai ce sa fac? Sa stau si sa astept pana cand imi atarna fata, nu ma mai ajuta gravitatia si incep sa mi se lase diverse parti ale corpului, considerate puncte de interes in momentul actual? 

Nu, merci. 

Altii m-au refuzat. 

Se spune ca numai nebunii nu se opresc niciodata. Cred ca o doza am si eu. Ca eu chiar nu m-am oprit. Am zis intotdeauna.."Aaa, nu ma vrei?! Pierderea ta! " Desi nu eram total de acord..dar asa, compensator pentru infrangerea suferita..Si aceasta karma care nu-si ia niciodata concediu, mi i-a adus pe rand inapoi..acum ma vroiau ei..Treceti peste, flacai! Oferta mea e expirat! Demuuult! 

Am avut o relatie superba cu un barbat. L-am "agatat"  intr-un bar si am fost cativa ani impreuna. Am discutat cu el despre asta si nu i-a displacut..din cand in cand ma sicana si-mi spunea..

" Papusica, tre' sa am grija cu tine..daca-l vezi pe vreunul in oras si ti se pare fain, tu te duci si-i ceri numarul de telefon..." Ii raspundeam de fiecare data " Eh, si eu tre' sa am grija cu tine..daca vine una faina ca mine si-ti cere numarul de telefon, i-l dai fara sa clipesti..deci suntem chit."

Mi-am pastrat obiceiul pana acum. Cred c-o sa-l am toata viata. Face parte din mine. Si nu stiu exact de ce. Cred ca nu am rabdare. Nu am rabdare sa faca ala ceva. Si daca fac eu primul pas, macar vad..e alba sau e neagra. Si nu pierd vremea aiurea..

Pe partea cealalta, tanjesc si eu dupa ceva..dupa tot cortegiul  unei grandioase si romantice cuceriri. 

Nu-mi amintesc cand m-a cucerit cineva ultima data..in sensul contextual al expresiei. Cred ca in adolescenta mi s-a intamplat sa-mi " faca curte " vreunul..

Acum nu. Probabil pentru ca stau la bloc. Sau le fac eu lor si nu mai apuca.

Of..ce dilema..

Ca idee de final, daca tot am vorbit numai despre mine, sa stiti ca m-as simti magulita sa fiu curtata. Cu toate ca nu-s o romantica incurabila, ci mai degraba o femeie pragmatica si rationala, mi-ar placea tare mult sa apara un el care sa ma cucereasca..cu tot ce inseamna asta..

M-am dezbracat de mult de traditionalisme si am mototolit si aruncat conceptiile vechi. Daca tot strigam ca vrem egalitate intre sexe, atunci hai sa si facem ceva in directia asta..

Cam asta este si deviza mea..

Daca te simti comod, fa tu primul pas! Daca nu, lasa-l/o pe el/ea..Important e sa conturati ceva frumos, dupa ce v-ati fi gasit unul pe celalat.. 

Toate bune! :)